Urmărește CSM Focșani 2007

Volei – Serie grea pentru fetele Focşaniului!

DSCN1781Federaţia Română de Volei a anunţat componenţa ligilor campionatelorDSCN1784 naţionale. În Divizia A2, vor fi tot două serii, ca şi în precedentele ediţii. CSM Focşani 2007 va face parte din seria Est, împreună cu CS Ştiinţa Miroslava Iaşi, CSU Galaţi şi CSM Piteşti, cunoştinţe bune din campionatul 2013-2014, şi cu CS Dinamo Romprest Bucureşti, CS Rapid Bucureşti şi CSV 2004 Tomis Constanţa. Formaţia din Miroslava a promovat – vă amintiţi meciul cu cântec, cu vâlcencele din barajul de la Focşani – dar nu s-a înscris în A1 şi rămâne în A2, Piteştiul are o echipă onorabilă, ca şi Galaţiul. Dinamo Romprest, chiar dacă vine în serie cu formaţia a doua, va fi un adversar dificil, ca şi fosta campioană, CSV Tomis Constanţa şi Rapid Bucureşti, ambele retrogradate la finalul ediţiei 2013-2014 a Diviziei A1.

Profesorul Marian Rădulescu a început din vreme pregătirea juctoarelor de la CSM Focşani pentru campionatul care va începe la 18 octombrie. După un prim cantonament la Sulina, în iulie, va urma un altul, de o săptămână, la Cacica, începând de lunea viitoare. Din lotul de anul trecut au plecat bulgăroaicele Kirilova şi Shtarbanova. A revenit Mălina Zwiru, după un sezon şi jumătate la junioarele CSM Bucureşti.

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn