CSM Focşani 2007 – CET Govora CNMB Rîmnicu Vâlcea 0-3 (17-25, 18-25, 15-25)
Voleibalistele focşănene erau avizate de forţa de joc a adversarelor de duminică, pentru că, în returul campionatului, pierduseră fără drept de apel în faţa lor. Iar vâlcencele câştigaseră sâmbătă seara meciul cu gălăţencele. Gazdele au intrat pe teren prea relaxate, au fost conduse repede în primul set, au fost incapabile să înţeleagă ce li se întîmplă şi au pierdut la 17. Numeroşii susţinători ai lor din tribune au sperat în revenirea lor, însă meciul a curs în aceeaşi manieră. Între jocul de sâmbătă seara, cu ieşencele şi cel de duminică seara, a fost o distanţă greu de explicat logic. Focşănencele au fost lipsite de vlagă, inerte în multe faze, au comis greşeli tehnico-tactice de neconceput la jucătoare cu experienţa lor competiţională. Au fost o dezamăgire totală! Cum calculele arată că este foarte greu să mai acceadă în turneul de baraj pentru pomovare, nu le rămâne decât ca luni, de la ora 13,00, în meciul cu CSU Galaţi, să joace pentru onoarea lor de sportive într-un turneu care începuse perfect pentru ele!
Formaţii
CET Govora CNMB Rîmnicu Vîlcea: Bianca Firan, Ioana Luminea, Claudia Sandu, Alexandra Ciucu, Luiza Dinu, Oana Popa, Roberta Craioveanu, Isabela Bercu.
CSM Focşani 20078: Adina Samoilă Sava, Rositsa Kirilova, Elena Mogozsan, Ana Maria Cimpoeşu, Romina Coman, Mihaela Taşkiran, Alexandra Blaga, Alexandra Bîrgăoanu, Georgia Cristina Botezatu, Alexandra Ciucă, Ana Boantă, Mihaela Cîrlan.
În cealaltă partidă a zilei, Ştiinţa Miroslava Iaşi – CSU Galaţi 3-1 (23-25, 25-21, 28-26, 25-14)
Formaţii
Ştiinţa Miroslava Iaşi: Andrada Koszte, Andreea Buzilă, Andreea Arhip, Andra Ibănescu, Cătălina Poboroniuc, Ana Pal, Ana Delescu, Raluca Pichiu, Simona Filip, Tatiana Diaconiţa.
CSU Galaţi: Ioana Stoica, Mihaela Brazdeş, Bianca Rusu, Roxana Petre, Ştefania Mocanu, Corina Vasilie, Violeta Stan, Ioana Ştefu, Ruxandra Dănăilă, Irina Todaşcă, Georgiana Ignat, Mirela Bobaru.
Luni, de la ora 11,00, CET Govora CNMB Rîmnicu Vîlcea – Ştiinţa Miroslava Iaşi.