Voleibalistele de la CSM Focşani 2007 au avut o săptămână trecută foarte
încărcată. De luni până joi, inclusiv, au fost în cantonament la Gheorgheni unde profesorul Marian Rădulescu a continuat antrenamentele pentru consolidarea condiţiei fizice a sportivelor şi a lucrat pentru perfecţionarea pregătirii tehnico-tactice pe momente ale jocului. Sâmbătă, fetele Focşaniului au jucat la Piteşti, două amicale: de la ora 10,00, cu Rapid Bucureşti iar de la ora 12,00, cu CSM Piteşti,
ambele adversare făcând parte din aceeaşi serie cu CSM Focşani în Divizia A2 a Campionatului Naţional. Formaţia focşăneană, aflată la primele partide de pregătire ale intersezonului, şi venind după o perioadă cu mari solicitări fizice, a pierdut ambele întâlniri cu 0-3. Profesorul Marian Rădulescu s-a declarat mulţumit de prestaţia elevelor sale. Până la începerea campionatului mai este ceva mai mult de o lună, timp în care echipa va lucra preponderent pentru îmbunătăţirea relaţiilor de joc, în condiţiile în care în lot sunt câteva noutăţi importante.
Lotul cu care profesorul Marian Rădulescu a lucrat săptămâna trecută: Mihaela Taşkiran, Romina Coman, Elena Mogoszan, Ana Maria Cimpoeşu, Ana Boantă, Mihaela Cîrlan, Alexandra Ciucă, Andreea Buzilă, Mădălina Mocanu, Mălina Zwiru. Andreea Buzilă vine de la CSM Bucureşti, unde este legitimată, după ce anul trecut a fost împrumutată la Miroslava unde a fost jucătoare de bază, Mălina Zwiru, încă junioară, plecată de la Focşani la CSM Bucureşti, s-a întors acasă după un sezon şi jumătate, iar Mădălina Mocanu revine la echipă după o întrerupere de un an. La pregătire nu a participat o altă jucătoare importantă a CSM Focşani 2007, Alexandra Blaga, care s-a antrenat în această vară în Austria. Alexandra, elevă la Bacău, în ultimul an, va juca la senioarele Focşaniului, dar la junioare va evolua pentru Bacău.
La Piteşti, unde oficialii echipei locale au fost gazde foarte ospitaliere, voleibalistele focşănene au întâlnit o formaţie a gazdelor antrenată de fosta valoroasă jucătoare a Focşaniului, Elena Bontaş (Şchiopu) (foto), lansată în voleiul mare de profesorul Marian Rădulescu, iar în echipa piteşteană a jucat fosta componentă a CSM Focşani 2007, când era în prima Ligă, Ecaterina Ghiţă.