Sportivi, profesori şi antrenori, premiaţi în Zilele Municipiului Focşani

DSCN9173Joi, 3 iulie, 70 de sportivi şi 32 de profesori şi antrenori au fost DSCN9179felicitaţi de primarul Decebal Bacinschi şi au primit premii în bani şi diplome

Primarul Decebal Bacinschi a premiat, joi, în sala Cinematografului Balada, în debutul Zilelor Muncipiului Focşani, elevii, sportivii, profesorii şi antrenorii care s-au remarcat prin rezultate deosebite în perioada iulie 2013- 2014. Sportul a fost premiat cu 15.200 de lei – sportivii, şiDSCN9136 4.800 de lei, antrenorii şi profesorii. Fondul de premiere a fost aprobat de Consiliul Local al Municipiului Focşani. La manifestarea organizată cu ocazia premierii au participat câteva sute de focşăneni, între care s-au aflat şi consilieri locali.

Premierea profesorilor şi antrenorilor a fost făcută în premieră, primarul Decebal Bacinschi exprimându-şi convingerea că a fost un început necesar DSCN9166pentru că în rezultatele elevilor şi sportivilor se regăseşte şi munca acestora.

De la CSM Focşani 2007 au fost premiaţi antrenorii Fusaru Daniel – arte marţiale, Munteanu Stefan- atletism, Mircea Petrişor, baschet, DSCN9104Ciubotaru Viorel, handbal, Grosu Stănică, judo, Strîmbu Mihai, şah şi sportivii Anghel AnaDSCN9145 Roberta, Arbunescu Alexandru, Gheorghe Cristian, Dragomir Răzvan, Dristaru George, Lazar Richard – atletism, Alpreotesei Bogdan, Arginteanu Andreea, Dochioiu George – arte marţiale, Neaţă Iulian, Rotaru Silviu, Năstăsie Robert – handbal, Ştefănescu Andreea, Constantin Mirela, Ilie Nicoleta, Zghera Daniela – judo, Toma Elena Adelaida, Banciu Ana Maria, Pătraşcu Cătălin – şah, Ciucă Alexandra şi Cârlan Mihaela – volei.

DSCN9124DSCN9146DSCN9148Cum a fost la premiere, puteţi vedea în DSCN9151fotoreportajul alăturat!

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn