CSM Focşani 2007 – CSU Suceava 28-26 (17-13)
Partida s-a disputat sâmbătă, 15 august, în Sala Polivalentă
Formaţia CSM Focşani 2007: Marocico, Rusu, Ungureanu – Popa – 9 goluri, Mocanu – 1, Rotaru – 1, Cadar – 3, Neaţă – 2, Gheorghe, Gramatic – 2, Eros – 2, Nelu – 4, Năstăsie – 1, Voinea – 3.
Întâlnirea amicală dintre CSM Focşani 2007 şi CSU Suceava, de astăzi, din Sala Polivalentă, a fost un foarte util test al nivelului de pregătire pe care focşănenii îl au cu o săptămână înaintea începerii campionatului Ligii Naţionale de handbal masculin. Profesorul Viorel Ciubotaru nu i-a putut folosi în acest meci pe Ragea, Smeu şi Ştefan, cu mici probleme medicale, însă echipa a avut momente de joc bun atât în apărare cât şi în atac. Au fost, şi destule situaţii în care oaspeţii au destabilizat defensiva focşăneană şi au înscris fără mare dificultate. Tot astfel, nesincronizări în acţiunile ofensive ale gazdelor care au permis contre finalizate cu gol de suceveni sau ocazii de a marca risipite prea uşor, au făcut ca rezultatul final să fie strîns, după ce, la mijlocul părţii a doua a meciului diferenţa de scor era de cinci goluri în favoarea CSM Focşani 2007. Este limpede că mai este de lucrat la închegarea relaţiilor de joc – şi nu
numai – în situaţia în care în formaţie sunt cinci jucători nou veniţi, cu toţii putând constitui variante solide în formula de bază cu care va fi abordată viitoarea ediţie de campionat. Antrenorul Viorel Ciubotaru va fi reţinut, cu siguranţă, plusurile şi minusurile din jocul echipe sale – aflată la a treia victorie din cinci partide de pregătire – iar până la ora primului joc din campionat, de sâmbătă, 22 august, ora 18,30, cu CS HC Adrian Petrea Reşiţa, defecţiunile constatate vor fi eliminate!