Urmărește CSM Focșani 2007

Fotbal, Liga a III-a: CSM 2007 – ACS Suporter Club Oțelul 2-1 (0-1)

Formația CSM Focșani 2007: Dogaru – Petrescu, Panaite, Salaoru –Popa (55 Paizan), Pădineanu, Săpunaru, Manu (60 Sterian) – Predoiu (Dediu), Pasăre (90 Lăudatu).
Sâmbătă, 13 aprilie, pe stadionul Milcovul, într-o partidă începută la ora 17:00, fotbaliștii antrenați de Vasile Burgă și Adrian Toma au câștigat meciul cu ACS Suporter Club Oțelul Galați.
Pe un teren înmuiat de ploaia măruntă care a căzut tot timpul meciului, focșănenii au părut mai bine adaptați condițiilor de joc și au avut câteva acțiuni prin care au amenințat poarta oaspeților fără însă a le produce vreo pagubă: în minutul 1, Manu a șutat pe jos, în diagonală, dar mingea a trecut pe lângă bară, în minutul 4, Predoiu a centrat prea înalt pentru Pasăre, iar în mintul 10, Mihai a trimis la colțul lung, pe sus, din lovitură liberă de la 30 de metri, pe lângă vinclu. În minutul 19, Neagu de la oaspeți a șutat de la 30 de metri, prin surprindere, dintre trei adversari și mingea s-a dus pe lângă încheietura barelor din stânga lui Dogaru, însă în minutul 38 gălățenii au deschis scorul: David a trecut nestingherit prin apărarea gazdelor în zona centrală, a trimis la Munteanu care a tras plasat, cu latul, în colțul lung: 0-1! A urmat replica focșănenilor care au împins jocul în jumătatea Galațiului și, în minutul 41, Petrescu a centrat pentru Predoiu a cărui lovitură de cap din plonjon a trimis mingea pe lângă stâlpul din stânga lui Vlasie.
Partea a doua a întâlnirii a început cu joc la mijlocul terenului. În minutele 55 și 60, de la CSM 2007 au ieșit Popa și Manu și au intrat Paizan și Sterian. Cu forțe proaspete, gazdele au iuțit jocul și, în minutul 61 au reușit primul lor gol: de pe stânga, Paizan a bătut de la corner scurt, pe jos, la Pasăre care a preluat la marginea careului de 16 metri, a pivotat pe lângă grupul de adversari din spatele său și a trimis mingea în plasa porții lui Vlasie: 1-1! Trei minute mai târziu, același Pasăre a primit mingea în careu, lateral dreapta, a driblat scurt și a șutat pentru 2-1!
Gălățenii au trecut la ofensivă cu toate liniile, s-au lăsat descoperiți și, în minutul 72, Pasăre a sprintat la o minge pe dreapta, și-a depășit adversarul direct, s-a dus spre poarta lu Vlasie, dar a fost falutat din spate înainte de a ajunge în careu, doar cu portarul gălățean în față. Oapeții au forțat egalarea, dar aproape de gol au fost tot fotbaliștii Focșaniului: în minutul 86, Pasăre și-a depășit din nou adversarul direct, a pasat în zonă liberă lui Dediu însă șutul acestuia a dus mingea pe lângă stâlpul porții Oțelului.
A fost o victorie meritată a CSM 2007, frumoasă și muncită, în fața unei formații a Oțelului care nu a arătat, totuși, ca o pretendentă veritabilă la promovare!
În etapa următoare, sâmbătă, 20 aprilie, CSM Focșani 2007 va juca la Știința Miroslava.
Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, cer, iarbă, în aer liber şi natură
Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn