Formația CSM Focșani 2007: Lazăr – Dumitriu, Ionuț Nistor, Mitală – Mihai, Chivu, Ion, Negoescu, Şt. Lupu – Predoiu, Remus Popa. Înm repriza a doua au intrat în joc Alexandru Apenciucesei, Grama, Ionuț Salaoru, Manu, Alexandru Duca, Negrea, Lăbunţ şi Dan Negoiţă.
La doar cinci zile de la reunirea de după vacanța de iarnă, fotbaliștii pregătiți de Vasile Burgă și Adrian Toma au întâlnit în deplasare pe Olimpia Râmnicu Sărat, echipă de Ligă a III-a, revenită recent din cantonament. Ambele formații se află la începutul jocurilor de pregătire, iar tehnicienii lor erau interesați să vadă cum se adaptează jucătorii la ritmul antrenamentelor și să pună la punct mecanisme de joc pentru perioada următoare. În ce-i privește, focșănenii au avut o prestație apreciată de antrenori și de suporterii care au însoțit echipa la Rîmnicu Sărat. Nu s-a văzut, vreme de 80 de minute diferența dintre echipa de Liga III-a și cea de Liga a IV-a, chiar dacă la pauză, din echipa care a început meciul, la focșăneni au ieșit opt jucători! Primul gol al meciului i-a aparținut lui Alexandru Duca, juniorul venit de la LPS Focșani finalizând pasa lui Manu. Rîmnicenii au înscris apoi de trei ori, în minutele 81, 85 și 90+2. CSM Focșani 2007 a avut o bară, prin Claudiu Mihai, la 1-1, dar și gazdele au avut o bară la mingea respinsă de Apenciucesei.
Fotbal amical – Olimpia Rîmnicu Sărat – CSM Focșani 2007 3-1 (0-0)
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn