La Cupa Rapid, sportiva de la CSM Focşani 2007 a ocupat de două ori locul III!
După succesul din Cupa României, Andreea Arginteanu a concurat la Bucureşti la „Cupa Rapid”, competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de karate WKC. Andreea a ocupat locul III la kumite shobusanbon (6 puncte) şi locul III la open senioare. „Este un rezultat bun, ţinând cont că regulamentul este diferit faţă de cel de la karate SKDUN la care concurează în mod obişnuit Andreea!”, a declarat sensei Daniel Fusaru, antrenorul karatiştilor de la CSM Focşani 2007.