Urmărește CSM Focșani 2007

Volei, Divizia A2 – Dinamo Romprest Bucureşti – CSM Focşani 2007 3-1 (25-16, 25-14, 24-26, 25-19)

Formaţii

Dinamo Romprest: Veronica Marin, Sînziana Motroc, Alexandra Partnoi, Laura Paveliu, Andreea Bîrsăşteanu, Adina Roşca, Loredana Filipaş, Claudia Lupescu, Roxana Tucmeanu, Denisa Cristache, Ionela Dobra, Mihaela Pamfil.

DSCN6212CSM Focşani 2007: Andreea Buzilă, Ana-Maria Cimpoeşu, Elena Mogozsan, Mihaela Cîrlan, Romina Coman, Mihaela Taşkiran, Monica Stoica, Mădălina Mocanu, Iulia Stoica, Ana Boantă, Mălina Zwiru.

În ultima etapă a turului, CSM Focşani a jucat în deplasare, sâmbătă, cu Dinamo Romprest Bucureşti, echipă care pierduse, în primele patru jocuri, o singură dată, după cinci seturi, la Ştiinţa Miroslava Iaşi. Focşănencele câştigaseră doar meciul cu CSU Galaţi, însă erau în evidentă creştere de calitate a jocului. Erau, deci premise pentru o întâlnire disputată, cu un plus DSCN6224pentru dinamoviste, dat de situaţia din clasament şi de postura de gazde care jucau pe propriul teren. Începutul meciului a fost, însă, complet dezechilibrat, bucureştencele luând repede un avantaj de nouă puncte, dintre care, opt, direct din serviciu! Cred că doar fetele Focşaniului îşi pot explica nefirescul unei asemenea evoluţii a scorului. După 9-0, jocul s-a echilibrat, însă fiecare echipă a punctat în mod egal şi primul set s-a încheiat cu 25-16. Setul al doilea a debutat ca şi primul, doar că s-a mers până la 7-0, direct din serviciu, şi s-a terminat cu 25-14! În setul al treilea, acomodate, în sfârşit cu sala, şi mult mai concentrate la joc, elevele profesorului Marian Rădulescu au început bine, au condus până la 12-14, bucureştencele au luat apoi conducerea până la 23-18, focşănencele au egalat la 23, a fost 24-23, dar, cu Cimpoeşu la serviciu, CSM Focşani 2007 au făcut 24-26 şi a dus scorul în meci la 2-1. În setul al patrulea, dinamovistele au condus, practic, de la un capăt la celălalt, însă a existatDSCN6232 un moment în care se putea produce inversarea raportului de puncte, ca şi în setul al treilea: a fost 22-17, focşănencele au reuşit două puncte şi s-a făcut 22-19, însă erori de final au pus capăt setului şi meciului: 25-19 şi 3-1 în meci!

Sâmbătă, Dinamo Romprest Bucureşti a fost o formaţie pe care, dacă ar fi evoluat la nivelul la care a jucat împotriva Rapidului Bucureşti ori CSU Galaţi, CSM Focşani 2007 ar fi putut-o depăşi!

Voleibalistele focşănene au vacanţă până la 2 decembrie când vor relua pregătirile pentru returul campionatului, care va începe la 17 ianuarie, cu CSM Focşani în deplasare, la CSM Piteşti.

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn