CSM Focşani 2007: Georgia Cristina Botezatu, Rositsa Kirilova, Elena Mogozsan, Ana Maria Cimpoeşu, Zlatina Shtarbanova, Romina Coman, Mihaela Taşkiran, Alexandra Blaga, Alexandra Bîrgăoanu, Alexandra Ciucă, Ana Boantă, Mihaela Cîrlan.
Ştiinţa Miroslava Iaşi: Andrada Koszte, Ştefana Petrescu, Andreea Arhip, Daniel Shapira, Andra Ibănescu, Cătălina Pobozniuc, Ana Pal, Ana Delescu, Raluca Pichiu, Simona Filip, Tatiana Diaconiţa.
Fetele Focşaniului aveau de luat o revanşă, sâmbătă, în Sala Polivalentă, în faţa Ştiinţei Miroslava Iaşi, după înfrângerea cu cântec din tur. Partida cu ieşencele era, totuşi, înainte de orice, de evaluare a posibilităţilor reale în faţa unei adversare în disputa pentru promovare. Venea apoi şi orgoliul sportiv ce-ar ar fi trebuit să le pună în mişcare resorturile interioare care să le împingă spre victorie. S-a întâmplat, însă, cu ele, încă din primul set, ceva greu de explicat. Oaspetele au început făcând punct după punct şi au defilat în primul set până la 4-16 în faţa unei echipe aproape inerte, incapabilă parcă să reacţioneze la serviciile adversarilor, să paseze măcar rezonal în pregătirea atacului, să se apere la fileu. După acest scor, focşănencele au prestat un joc aproape de potenţialul lor şi au ajuns până la 22-23, însă, aşa cum scriam în avancronică, ieşencele joacă foarte pragmatic finalurile de set pe care le şi câştigă: 23-25!
Setul al doilea a mers ceva mai bine pentru gazde care au ţinut aproape până la 8-11, după care ridicătoarea Zlatina Shtarbanova s-a accidentat suficient de grav pentru a nu mai putea intra în teren până la finalul meciului. Mecanismul formaţiei focşănene care, oricum, nu funcţiona foarte bine, s-a dereglat aproape decisiv şi oaspetele au câştigat setul: 13-25! În setul al treilea, poate, şi pe fondul relaxării oaspetelor, CSM Focşani 2007 a evoluat cu o anumită dezinvoltură, a dominat jocul şi a câştigat cu 25-21, dând senzaţia că are capacitatea de a întoarce cursul scorului, aşa cum o făcuse cu o săptămâna înainte la Piteşti. Începutul setului patru a fost, însă, identic – şi ca joc şi ca evoluţie a scorului, celui din primul set. S-a ajuns foarte repede la 1-8, după care nu mai era nimic de făcut. Scor final 14-25 în set şi 1-3 în meci. Urmează, sâmbăta viitoare, un nou joc dificil, la Rîmnicu Vîlcea!