Partida se va disputa sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 11,00
CSM Focşani 2007 va juca mâine, la Medgidia, cu CS SLEN 90, partida din etapa a opta a Campionatului Diviziei A2. Aparent, elevele profesorului Marian Rădulescu nu vor avea probleme în tentativa a pleca de la Medgidia cu trei puncte. Mai cu seamă că la echipă a revenit Daria Goriaeva, jucătoare de valoare ridicată, care poate înclina balanţa jocului în momente dificile pentru echipa sa. În tur, în Sala Polivalentă, dobrogencele au câştigat un set şi au fost aproape de adversare în alte două, ceea ce arată un bun potenţial iar pentru a le depăşi oaspetele vor fi nevoite să ia de la început jocul în serios! Şi să-şi pună în etaleze plusul incontestabil de valoare individuală şi de grup!