Volei, Divizia A2 – Antrenament cu public!

DSCN5775CSM Focşani 2007 – Pro Volei Botoşani 3-0 (25-12, 25-19, 25-14)

 Formaţia CSM Focşani 2007: Cîrlan, Kirilova, Cimpoeşu, Mogozsan,DSCN5793 Coman, Taşkiran, Blaga, Bîrgăoanu, Ciucă, Boantă, Botezatu.

Întâlnirea dintre CSM Focşani 2007 şi Pro Volei Botoşani, de sâmbătă, din Sala Polivalentă nu avea nici o necunoscută în materie de rezultat. Gazdele, cu jucătoare mult mai experimenate şi mai valoroase, nu aveau cum să piardă vreun set. Pentru profesorul Marian Rădulescu meciul era o bună ocazie de încerca în continuare să găsească soluţii pentru acoperirea posturilor deficitare din echipă.DSCN5789 Dacă pentru ridicătoare a mers tot pe soluţia Taşkiran, ca libero a fost introdusă, în premieră, foarte tânăra Mihaela DSCN5810Cârlan, al cărei joc l-a mulţumit pe profesorul Rădulescu. Iar Cîrlan poate fi varianta câştigătoare pentru acest post pentru viitorul imediat ca şi pentru perspectivă, cu condiţia ca noul libero al echipei să creadă în posibilităţile ei de a se integra în mecanismul formaţiei. Scorul pe seturi atrage atenţia doar prin acel 25-19 din actul al doilea, când focşănencele, care, altfel, au abordat meciul cu seriozitate, s-au relaxat şi au permis puştoaicelor Botoşaniului să puncteze mai mult decât era de aşteptat.

Returul s-a încheiat, urmează primul tur al play-off-ului în care CSM Focşani 2007 va juca, foarte probabil, cu Pro Volei Botoşani. Va merge în turul al doilea al play-off echipa care câştigă 2 jocuri din trei. Focşănencele vor disputa, conform locului din clasament, două jocuri acasă şi unul în deplasare, primul dintre ele, la 8 martie. În situaţia în care, în ultima etapă, gălăţencele vor fi câştigat la Rîmnicu Vâlcea, CSM Focşani 2007 ar urma să întâlnească în play off pe CSM Piteşti, în aceleaşi condiţii în care ar face-o cu Pro Volei.

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn