ȘAH
De la CSM Focșani 2007 au participat (în ordine alfabetică): Călin Costică-Alexandru, Călin Ionel-Dragoș, Dăscălescu Adelin-Ștefan, Grecu Yannis-Raphael, Olariu Darius-Andrei și Stănescu Mihai-Adrian. Ținând cont că s-au întrecut cu jucători experimentați, desemnându-se câștigătorii pentru cele două categorii, „Sub 60 de ani” și „Peste 60 de ani”, tinerii noștri sportivi au reușit să facă față provocării de a juca cu unii dintre cei mai pregătiți șahiști. Olariu Darius-Andrei a fost premiat pentru „Cel mai tânăr participant”, iar Dăscălescu Adelin-Ștefan a obținut premiul V la „Secțiunea sub 60 ani”.
Rezultatele obținute de către jucătorii de la CSM Focșani 2007 au fost următoarele:
– Făcîlă Patric-Andrei a reușit performanța de a obține 6,5 puncte din cele 9 runde, ocupând locul 8 în clasamentul final, dar și locul 2 la categoria ELO 1501-1700 la doar 12 ani;
– Dăscălescu Adelin-Ștefan a ocupat locul 13 în clasamentul general, dar și locul 1 la categoria U14;
– Lungu Giulia, singura șahistă care a reprezentat clubul la această competiție, a obținut 4,5 puncte.
„Vorbim despre copii talentați, determinați, dornici de a se autodepăși constant!
Participarea la competiții cu jucători experimentați arată dorința acestora de a căpăta experiență și de a învăța de la cei mai buni.”
Felicitări

Succes pe mai departe
