Urmărește CSM Focșani 2007

Şah – LA REVEDERE, GRĂDINIŢĂ!

Şah 2, 8 iunie 2015Este al patrulea an consecutiv când la sfârşitul anului de învăţământ are loc competiţia de şah „La revedere, grădiniţă!“, rezervată numai copiilor din ciclul preşcolar. Competiţia a fost iniţiată la sfârşitul anului preşcolar 2011 – 2012 de Adrieana Soare, responsabila cercului de şah de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23 Focşani, şi de atunci copii de grădiniţă la încheierea fiecărui an de învăţământ se întrec în această competiţie la sfârşitul căreia câştigătorul este declarat şi şeful promoţiei copiilor şahişti de grădiniţă din întreg judeţul. De fiecare dată au participat cei mai buni copii, indiferent dacă se pregătesc sau nu la vreun club de şah din Focşani sau la vreun cerc de şah din unităţile de învăţământ ale judeţului.

Reamintim că şefii primelor trei promoţii au fost în ediţia inaugurală 2012 Baciu Mihnea-Iustin, născut la 05 februarie 2006,în ediţia 2013 Ioniţă George-Călin, născut la 16 decembrie 2006 şiîn ediţia 2014 Potlog Sebastian-Mihail, născut la 4 august 2008. Toţi trei au început cu bine cariera sportivă şi sunt legitimaţi la cel mai bun club al judeţului, C.S.M. Focşani 2007. Noul şef de promoţia la ediţia 2015 a reuşit să devină Negoiţă Matias-Ioan, născut la 14 august 2009, aflat şi el în faţa unui început promiţător.

Această a patra ediţie, ca şi toate cele anterioare, a fost organizată de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23 Focşani împreună cu C.S.M. Focşani 2007 şi sprijinită de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Vrancea şi Asociaţia Judeţeană de Şah Vrancea.

Competiţia a început la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23 Focşani încă de la jumătatea lunii mai cu faza pe grupe. La grupa educatoarelor Rodica Şomâtcă şi Steluţa Tarbă câştigători au fost la egalitate de puncte Coroiu Luca şi Manea Teodor Ştefan urmaţi foarte aproape de Săvulescu Tudor-Andrei şi Cosma Tudor-Ştefan. La grupa educatoarelor Alina Coroiu şi Lia Chirilă câştigător a fost detaşat Ungur Cristian-Gabriel, urmat de Cucoli Cristian şi Purcel Sebastian-Mădălin, iar la grupa educatoarelor Didina Cobzaru şi Maricica Gheorghiţă au fost doi câştigători, la egalitate de puncte, Măţăuanu Dragoş şi Balercă Iustin, urmaţi de Lodea Mara-Ariana, Varvariche Sara-Ioana şi Popa Alexandra.

A urmat faza finală pe grădiniţă la care au participat cei mai buni 24 de şahişti din cele trei grupe şi la sfârşitul căreia câştigător a fost detaşat Măţăoanu Dragoş, victorios în toate partidele jucate. În afara celor mau sus menţionaţi la faza pe grupe s-au mai remarcat: Dănişor Cosmin-Andrei, Negoiţă Sara-Ioana, Galan Simon, Cheşnoiu Sorina-Georgiana, Lungu Melissa-Maria şi alţii. Dintre aceştia, cei mai buni 12 copii s-au calificat la faza finală pe judeţ unde au mai participat şi alţi 6 copii de la alte 4 grădiniţe.

Faza finală pe judeţ s-a desfăşurat la Sala Polivalentă Vrancea pe data de 02 iunie 2015. Pe primele locuri s-au clasat în ordine: Negoiţă Matias-Ioan de la Grădiniţa Nr. 14 Focşani, legitimat la C.S.M. Focşani 2007, Coroiu Luca, de la Grădiniţa Nr. 23 Focşani, Balercă Iustin de la Grădiniţa Nr. 23 Focşani, legitimat la Clubul Sportiv Olimp Şah Focşani, Jinga Elena (cea mai bună dintre fetiţe) de la Grădiniţa Nr. 7 Focşani, legitimată la Clubul Sportiv Olimp Şah Focşani, Măţăuanu Dragoş de la Grădiniţa Nr. 23 Focşani, Diaconu Mihail de la Grădiniţa Nr 7 Focşani, legitimat la Clubul Sportiv Olimp Şah Focşani, Dănişor Cosmin-Andrei, Săvulescu Tudor-Andrei şi Ungur Criatian-Gabriel, toţi trei de la Grădiniţa Nr. 23 Focşani. Să le remarcăm şi pe Lodea Mara-Ariana şi Varvariche Sara-Ioana, ambele de la Grădiniţa Nr 23 Focşani, ocupantele locurilor al 2-lea şi respectiv al 3-lea la fetiţe.

Dacă la primele trei ediţii au participat numai copii de grădiniţă care trebuiau să plece la şcoală, la această ediţie au participat în urma mai multor solicitări şi cei mai buni copii care vor mai petrece un an la grădiniţă. Şi la ediţiile care vor urma, atunci când vor mai exista asemenea cazuri, vor putea participa copii care nu se despart de grădiniţă.

Anton SOARE

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn