Sah – Cupa "Ziua Armatei", ediţia 2015: două cupe la Focşani, una, la Buzău!

Sah, 8 iulie 2015În cinstea Zilei Armatei României, pe 25 octombrie 2015 la Sala Polivalentă Vrancea a avut loc competiţia şahistă „Cupa Ziua Armatei“ organizată de Clubului Sportiv Municipal Focşani 2007 cu sprijinul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Vrancea, Asociaţiei Judeţene de Şah Vrancea, şi Clubului Sportiv Olimp Şah Focşani.

S-a jucat în sistem elveţian, şapte runde, şah rapid în două turnee pe categorii de vârstă. Organizatorii şi-au propus şi au pregătit organizarea a trei turnee pe trei categorii de vârstă dar datorită numărului de participanţi foarte diferit de la o categorie de vârstă la alta precum şi dintre băieţi şi fete, s-au desfăşurat două turnee, păstrându-se însă acordarea premiilor în cupe, medalii şi diplome aşa cum fusese stabilit şi anunţat.

Referitor la numărul de participanţi foarte diferit de la o categorie de vârstă la alta, este îngrijorătoare participarea mai mică la unele categorii de vârstă, îndeosebi la fete, dar este îmbucurătoare participarea copilor la categoria de vârstă cea mai mică. Astfel, la categoria copii sub 8 ani şi 8 ani împliniţi în 2015 au participat 22 de mici şahişti, cu mult mai mult decât la orice altă categorie.

Au fost acordate trei cupe lui Sebastian-Mihail Potlog (câştigător în clasamentul general la copii de 8 şi sub 8 ani), Ştefan Dănilă (câştigător în clasamentul general la copii de 10 şi sub 10 ani) şi Ştefan-Mario Berechet (câştigător în clasamentul general la copii de 14 şi sub 14 ani).

Au primit medalii în ordinea punctajului realizat la băieţi 8 ani Sebastian-Matei Pintilie, Darius Diaconu şi Alex-Ştefan Zlata, la fete 8 ani Ileana-Veronica Niţu, Ingrid-Ştefania Alexă şi Mihaela-Cristina Ene, la băieţi 10 ani Mihnea-Iustin Baciu, Cristian-Eduard Şimon şi Alexandru-Gabriel Andraş, la băieţi 14 ani Dragoş-Cosmin Ion, Aurel-Gabriel Cristea şi Vlad-Daniel Ivan iar la fete 14 ani Alexandra-Ioana Banciu, Ana-Maria Banciu şi Denisa-Gabriela Severin.

S-au mai remarcat de la toate categoriile de vârstă: Alexandru Negureanu, Alexandru-Ionuţ Borza, Carmen-Nicola Ioniţă, George-Călin Ioniţă, Andrei Cucoaneş, Cristian-Gabriel Ungur, Octavian-Andrei Ciubotaru, Matias-Ioan Negoiţă, Valentin Corbu, Marius Atanasiu, Răzvan-Florin Ene, Mihnea Ioan Tătaru, Andrei-Valentin Negureanu, Sebastian-Matei Olaru, Eusebiu Văsii, Sebastian-Ştefan Ciobanu, Maria Neagu, David-Mihai Andrei, Elena Jinga, Cristina-Nicoleta Pandele, Luca Coroiu şi Alexandra-Nicoleta Pandele.

Ultima rundă a turneului copiilor sub 8 ani şi 8 ani împliniţi în acest an s-a desfăşurat cu un maxim interes pentru configuraţia clasamentului în partea lui superioară. Înaintea ultimei runde pe primele trei locuri se aflau la egalitate de puncte trei şahişti Darius Diaconu, Sebastian-Mihail Potlog şi Sebastian-Matei Pintilie.Doi dintre ei, Darius Diaconu şi Sebastian-Matei Pintilie, urmau să joace între ei în ultima rundă şi astfel s-ar fi decis ordinea între ei, dar nu şi ocupantul locului întâi în clasamentul general. În cazul victoriei lui Pintilie, dacă Sebastian-Mihail Potlog ar fi câştigat şi el în ultima rundă, acesta din urmă ar fi ocupat locul întâi în clasamentul general şi ar fi luat cupa. Dar dacă Pintilie pierdea ultimul meci, cupa i-ar fi revenit lui Darius Diaconu de la C.S. Oneşti şi astfel dintre cele trei cupe puse în joc la cele trei categorii de vârstă una ar fi luat calea judeţului Buzău (Ştefan-Mario Berechet), una calea judeţului Vrancea (Ştefan Dănilă) şi una calea judeţului Bacău (Darius Diaconu). A câştigat Pintilie, care a făcut turneul vieţii, şi astfel lui i-a revenit medalia pentru locul întâi băieţi, lui Potlog i-a revenit cupa pentru locul întâi în clasamentul general al primei categorii de vârstă şi Vrancei i-au revenit două dintre cele trei cupe.

Să remarcăm continuitatea ascensiunii ca maturitate în gândire şi comportament sportive a unor şahişti ca Dragoş-Cosmin Ion, Ştefan Dănilă, Mihnea-Iustin Baciu, Cristian-Eduard Şimon, Aurel-Gabriel Cristea, Vlad-Daniel Ivan, Alexandra-Ioana Banciu, Ana-Maria Banciu, Ingrid-Ştefania Alexă, Sebastian-Ştefan Ciobanu, Ileana-Veronica Niţu, Alex-Ştefan Zlata, Alexandru-Ionuţ Borza şi alţii.

Au participat la competiţie şahişti legitimaţi la C.S.M. Focşani 2007, C.S. Olimp Şah Focşani, C.M.Ş. Speranţa Focşani, Acs Elisabeta Polihroniade Bucureşti, Acs Pheonix Buzău şi C.S. Oneşti precum şi copii încă nelegitimaţi care se pregătesc la C.S.M. Focşani 2007 şi C.S. Olimp Şah Focşani. Toţi participanţii au primit diploma, brelocuri şi semne de carte magnetice.

De remarcat că dintre şahiştii categoriei de vârstă 8 ani, nu mai puţin de trei sunt născuţi după 1 ianuarie 2010 (Mihaela-Cristina Ene, David-Mihai Andrei şi Luca Coroiu). Scriam de mai multe ori până nu de mult la diferite competiţii că mezina turneului era Elena Jinga, născută la 19 martie 2009. Iată că, în scurt timp, în afara celor trei mai sus menţionaţi au bătut la porţile afirmării alţi şapte mici şahişti contingent 2009 şi 2010, în mod deosebit Matias-Ioan Negoiţă şi Cristian-Gabriel Ungur,iar Elena, la doar şase ani, apropiindu-se de acum de statutul de …veteran. La categoria 8 ani doar Sebastian Potlog, Sebastian Pintilie, Ileana Niţu sunt mai vechi la pregătire, toţi trei mai „bătrâni“ cu un an sau doi.

Director de turneu a fost Aurelian Grigore, arbitru şef Mihai Strîmbu şi arbitri de sală Sandu Gurguiatu şi Anton Soare. Ei au fost sprijiniţi de Lucica Dulcescu şi Emilian-Paul Ioniţă.

Prima ediţie a Cupei Ziua Armatei a fost iniţiată de locotenentul colonel în rezervă Anton Soare şi s-a desfăşurat pe două turnee în 2006 la Cercul Militar Focşani. Competiţia a avut o excelentă prezenţă participând cei mai buni seniori şi juniori ai judeţului, ca şi cadre militare active şi în rezervă ori salariaţi civili din armată, poliţie, pompieri, jandarmi etc. Director de turneu a fost Anton Soare iar arbitru şef Dan Toma. Vorbind de acea primă competiţie, nu putem să nu ne amintim de regretatul profesor Costel Popovici care ne-a sprijinit în organizarea acestei competiţii şi obţinerea de fonduri pentru premii în bani. Tot el a inclus Cupa Ziua Armatei în planul anulal al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea ca activitate anuală permanent. De asemenea, nu putem să nu ne amintim de regretatul Nicolae Badiu, un împătimit susţinător al mişcării şahiste din acei ani implicat şi el în organizarea primei ediţii a Cupei Ziua Armatei.

Tot la Cercul Militar Focşani, şi tot pe două turrnee s-a desfăşurat şi a treia ediţie din 2008. Ambele turnee de la Cercul Militar au fost sprijinite de colonelul în rezervă Eugen Anghel şi de distinsul instructor Mircea Grosu.

Toate celelalte ediţii, care s-au desfăşurat fără întrerupere în Ziua Armatei sau în preajma Zilei Armatei, au fost organizate pe trei sau mai multe turnee în funcţie de vârstă şi nivel valoric, în două sau trei locaţii, dintre care, cu excepţia acestui an, cel puţin un turneu la Şcoala gimnazială “Nicolae Iorga” Focşani. În afara Cercului Militar şi Şcolii gimnaziale “Nicolae Iorga” Focşani, au mai găzduit turnee din cadrul Zilei Armatei: Sala Polivalentă Vrancea, Şcoala gimnazială “Ion Basgan” Focşani, Colegiul Naţional “Unirea” Focşani, Liceul “Simion Mehedinţi” Vidra, Şcoala gimnazială “Alexandru Vlahuţă” Focşani, Universitatea “George Bariţiu” şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 23 Focşani şi altele.

Din păcate, faţă de primele ediţii, participarea seniorilor în ultimii ani a fost mai mică, iar în câţiva ani, aşa cum s-a întâmplat şi în acest an, seniorii nefiind prezenţi la competiţie. În schimb participarea copiilor şi juniorilor mici a fost tot mai consistentă.

În încheiere îi felicităm pe toţi participanţii la competiţie, pe toţi organizatorii şi cu ocazia Zilei Armatei României pe toţi cei care au legături cu armata.

Următoarele două competiţii de şah în care sunt angrenaţi şahişti vrânceni sunt Cupa de Toamnă care va avea loc la Buzău sâmbătă 31 octombrie 2015 şi apoi, tradiţionala competiţie „Cupa Greşu“ în prima săptămână a lunii noiembrie 2015, la Greşu, comuna Tulnici, la care le recomandăm şahiştilor noştri să participe în număr cât mai mare. Asupra programului, sistemului de desfăşurare şi altor detalii ale acestei competiţii care a introdus Vrancea în circuitul organizatoric al turneelor cu greutate din România vom reveni.

Anton SOARE

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn