Urmărește CSM Focșani 2007

Șah: Concursul de șah rapid pentru elevi denumit „Școala altfel” Hanu Conachi a avut loc în perioada 27 februarie-3 martie în Hanu Conachi (Galați)

ȘAH♟️
✅ Concursul de șah rapid pentru elevi denumit „Școala altfel” Hanu Conachi a avut loc în perioada 27 februarie-3 martie în Hanu Conachi (Galați), organizatori fiind CSM Focșani 2007 și Școala Gimnazială „Sfinții Trei Ierarhi” din această localitate.
La competiție au participat elevi de clasele I – VII din această școală, competiția desfășurându-se în sistem elvețian pe parcursul a 9 runde. Această activitate șahistă a demarat cu o fază competițională preliminară de selecție și inițiere, în care au fost angrenați 76 de elevi, respectiv 44 de băieți și 32 de fete. Acești participanți au fost selectați pe clase astfel: 7 elevi de clasa a I-a, 4 elevi de clasa a II-a, 12 elevi de clasa a III-a, 25 elevi de clasa a IV-a, 12 elevi de clasa a V-a, 8 elevi de clasa a VI-a și 8 elevi de clasa a VII-a. Din punctul de vedere al grupelor de vârstă luate în considerare în sportul de performanță, copiii participanți au fost selectați astfel: 7 juniori pe grupa U08, 15 juniori pe grupa U10, 35 juniori pe grupa U12, 17 juniori de U14 și 2 juniori de U16.
Această activitate competițională s-a încheiat pe 3 martie, când a avut loc faza finală ce a angrenat un număr total de 46 de concurenți, selectați din rândul celor din faza preliminară.
La încheierea concursului toți participanții au primit diplome personalizate cu poze individuale și poza grupului de competiție, în ordinea clasamentului final luându-se în considerare 3 intervale de punctaje realizate de către concurenți (min. 3,5 puncte, 2,5 – 3 puncte și sub 2,5 puncte).
📌 Toți copiii merită felicitări pentru modul în care s-au manifestat în această activitate șahistă de nivel valoric de începători, primii clasați fiind următorii:
• Cristian-Eduard Basuc, elev în clasa a V–a, cu 4,5 puncte realizate;
• Gheorghiță-Marian Popa, elev în clasa a V–a, cu 4,5 puncte realizate;
• Laura-Maria Grigore, elevă în clasa a V–a, cu 4 puncte realizate;
• Mihai Airimitoaie, elev în clasa a V–a, cu 4 puncte realizate;
• Silvia-Maria Bute, elevă în clasa a VI–a, cu 4 puncte realizate;
• Iulian-Constantin Gheorghe, elev în clasa a V–a, cu 4 puncte realizate;
• George-Cosmin Zaharia, elev în clasa a IV–a, cu 3,5 puncte realizate;
• Florin-Robert Bujor, elev în clasa a IV–a, cu 3,5 puncte realizate;
• Răzvan-Marius Dumitru, elev în clasa a IV–a, cu 3,5 puncte realizate;
• Ilie Stamboală, elev în clasa a VII–a, cu 3,5 puncte realizate;
• Denis-Sebastian Călin, elev în clasa a VII–a, cu 3,5 puncte realizate.
👏 Arbitrajul și condițiile tehnice organizatorice au fost asigurate de CSM Focșani 2007 prin Mihai Strîmbu si Anton Soare, dar și de către talentatul junior cu aptitudini organizatorice, Andrei Dănuț Neagu.
Succes pe mai departe! 🍀
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn