Șah: Concursul de șah denumit Trofeul ACS Minerva Brăila s-a desfășurat la Brăila, pe 6 și 7 mai

ȘAH♟️
Concursul de șah denumit Trofeul ACS Minerva Brăila s-a desfășurat la Brăila, pe 6 și 7 mai.
📍 La această întrecere au luat startul 45 de șahiști seniori și juniori legitimați la mai multe cluburi din România (ACS Minerva Brăila, ACS Smart Galați, CSM Focșani 2007, CM De Șah Speranța Focșani, CSM Galați, CS Medgidia, Clubul de Șah Orizont 64 Brăila, ACS Genius Galați, ACS Logic Delta, ACS Napocensis Activ Cluj Napoca, ACS Oxygen, ACS Satori Art Slobozia, Clubul Central de Șah București, Clubul de Șah Diana Galați, CS Electro Brăila, CS Micul Șahist Iași și CS Universitar de Șah București), precum și doi șahiști din Republica Moldova.
Competiția s-a desfășurat în cadrul unei singure grupe de joc, în sistem open elvețian pe parcursul a șase runde de joc, fiind omologată național la Federația Română de Șah și internațional la Federația Internațională de Șah.
♟️Dintre competitori se poate remarca în lista de start prezența unui maestru internațional, doi candidați de maeștri și zece jucători de categoria I-a.
Organizarea a fost asigurată de către ACS Minerva Brăila, în parteneriat cu Școala Gimnazială Fănuș Neagu și Direcția Județeană de Sport Brăila, director de turneu fiind Iulian Zanfir, iar arbitrajul fiind asigurat de către arbitrul internațional Lucian Gîlea.
✅ Din județul Vrancea au participat 4 șahiști seniori și juniori, care au obținut următoarele rezultate:
• Marius Arghirescu, jucător senior la CM de Șah Speranța Focșani, a ocupat locul 2 în clasamentul general cu un total de 5 puncte;
• Adelin-Ștefan Dăscălescu, jucător junior U14 la CSM Focșani 2007, a ocupat locul 8 în clasamentul general, dar și locul 1 la categoria Rating FIDE sub 1700 cu un total de 4 puncte;
• Andrei Arghirescu, jucător senior la CM de Șah Speranța Focșani, a ocupat locul 11 în clasamentul general cu un total de 3,5 puncte;
• Sandu Gurguiatu, jucător senior la CSM Focșani 2007, a ocupat locul 27 în clasamentul general cu un total de 3 puncte.
Felicitări! 👏
Succes în continuare! 💪🍀
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn