JUDO
Grand Prix Portugal 2024
Odivelas, Portugalia
Locul 7 pentru Asley GONZALEZ
Marele Premiu al Portugaliei a avut loc în perioada 26-28 ianuarie și a reunit la start 624 judoka din 90 de țări.
Sportivii legitimați la CSM Focșani 2007 au reprezentat România și au obținut următoarele rezultate:
Asley Gonzalez (cat. 100 kg) l-a învins în runda 1 pe Baymyrat Majanov din Turkmenistan.
Sportivul nostru a trecut în turul al 2-lea de Boris Georgiev din Bulgaria, pentru ca în runda 3 să-l învingă pe austriacul Aaron Fara.
În sferturile de finală ale competiției din Portugalia, Asley a pierdut în fața japonezului Kaito Green.
Asley Gonzalez (31/ WRL) a fost învins în recalificări de sârbul Bojan Dosen (23/ WRL) și a obținut locul 7 în concurs, acumulând puncte în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Vlad Vișan (77/ WRL/ World Ranking List) a avut primul tur liber, iar în runda 2 a fost învins de azerul Eljan Hajiyev (cat. 90 kg).
Cei doi sportivi ai clubului nostru vor concura în perioada 2-4 februarie la Paris Grand Slam 2024, unul dintre cele mai puternice turnee de judo de pe mapamond.
Ei sunt pregătiți la Focșani de sensei Stănică Grosu și sensei Marinel Palade.