CSM Focşani 2007 – HCM Minaur Baia Mare 28-23 (11-11)
Formaţii
CSM Focşani 2007: Marocico, Rusu, Cloşcă – Ragea – 2 goluri, Cadar, Gramatic – 1, Rotaru – 5, Miroiu – 2, Gheorghe, Smeu – 6, Popa – 1, Neaţă, Voinea, Mocanu – 6, Eros – 5, Năstăsie.
HCM Minaur Baia Mare: Simulescu, Pop – Popescu – 7, Busecan – 2, Sadoveac – 3, Marta – 2, Mihai – 4, Sabou – 2, Cristescu – 3.
Spectatorii care au umplut până la refuz duminică, 21 februarie, de la ora 18,30, Sala Polivalentă, au fost parte a unui moment pentru istoria sportului local: pentru prima oară o echipă a Focşaniului a câştigat un joc împotriva campioanei naţionale la zi. Handbaliştii de la CSM 2007, pregătiţi de excelentul lor antrenor, profesorul Viorel Ciubotaru, au bătut formaţia băimăreană HCM Minaur! A fost o victorie de necontestat, oaspeţii având, în prima repriză, avantaj pe tabela de scor doar până la 3-4, după care gazdele au preluat conducerea şi s-au distanţat până la 10-7, iar în pauză s-a intrat cu 11-11. La reluarea jocului, primii au punctat băimărenii, dar după 12-12, focşănenii au sprintat până la 23-15, în minutul 48! Cu marea lor experienţă competiţională şi cu valoarea incontestabilă a jucătorilor săi, HCM Baia Mare a măcinat metodic rezistenţa focşănenilor şi s-au apropiat la trei goluri – 25-22 în minutul 56 şi amintirea jocurilor în care CSM Focşani a condus până spre final şi a pierdut părea să clatine încrederea gazdelor în victorie! A fost momentul în care profesorul Viorel Ciubotaru a rupt ritmul oaspeţilor cerând time-out. Jocul a fost reluat, Rotaru a făcut 26-22, apoi, Mocanu, 27-22 şi cursul partidei nu mai putea fi întors. A fost 28-23, pentru că pe sunetul sirenei Gramatic a pus punct prin ultimul gol al CSM Focşani 2007. A fost un rezultat apaudat îndelung de publicul focşănean, bun cunoscător al jocului de handbal, aflat mereu lângă echipă în acest campionat. Iar jucătorii le-au mulţumit, aşa cum se vede şi în fotografiile ce însoţesc textul! A fost victoria întregii echipe, începând cu profesorul Viorel Ciubotaru, care a pregătit perfect meciul cu o echipă care a venit la Focşani cu doar şapte jucători de câmp – dar ce jucători!, continuând cu portarul Marocico, în mare formă şi în această partidă, cu Rusu care apărat un 7 metri într-un moment important, cu
În etapa viitoare, CSM Focşani 2007 va juca în deplasare, cu Potaissa Turda,
marcatorii golurilor, în mare inspiraţie, şi cu celilaţi jucători de atac, ca şi cu jucătorii care au dus greul apărării. A fost o victorie superbă, de ţinut minte şi de povestit celor care nu au fost în Sala Polivalentă, duminică, 21 februarie 2016, seara, la meciul CSM Focşani 2007 – HCM Minaur Baia Mare!
sâmbătă, 27 februarie.
Sponsor principal