Federația Română de Handbal a comunicat componența grupelor și programul turneului final al Campionatului Național al juniorilor 1. Focșănenii de la CSM 2007 fac parte dintr-o grupă alături de CSS Odorheiu Secuiesc, CSM București, LPS Piatra Neamț, CSM Focșani 2007. Primele două colege de grupă sunt câștigătoare ale Seriilor Valoare din care au făcut parte, iar nemțenii vin de pe locul al doilea. Alcătuită în mare majoritate din juniori 2, formația pregătită de Marius Partene și Iulian Neață a încheiat seria Valoare pe locul al treilea, dar va merge la Cluj-Napoca pentru a juca la cel mai bun nivel al său.
Programul CSM Focșani 2007 în turneul final: miercuri, 2 iunie, ora 15:00, va întâlni pe CSS Odorheiu Secuiesc, joi, 3 iunie, ora 15:00, pe LPS Piatra Neamț iar vineri, 4 iunie, de la ora ora 15:00, cu CSM București. Sâmbătă, 5 iunie sunt jocurile pentru clasament și semifinalele, iar duminică, 6 iunie, sunt finalele.
În turneul final s-au mai calificat CSM Timișoara, Academia Minaur Baia Mare, CSS Medgidia, AHC Potaissa Turda, formații ale unor centre cu mare tradiție în handbal!