Fotbal, Liga a III-a – Focșănenii s-au întors din cantonamentul de la Băile Govora
Seniori ai CSM Focșani 2007 s-au întors vineri din cantonamentul de la Băile Govora și vor continua pregătirile pe stadionul Milcovul. Astăzi dimineață echipa va face testul Covid la clinica – privată – Synevo din Focșani, în condițiile în care DSP Vrancea a comunicat că are alte priorități de testare decât formațiile sportive ale CSM 2007. După care vor fi reluate antrenamentele și se va încerca reașezarea programului de jocuri de verificare, dat peste cap de marile dificultăți legate de efectuarea testelor Covid fără de care nimeni nu riscă să intre în teren pentru jocuri. Președintele secției de fotbal a clubului, Nicuță Oprea, mi-a spus că sunt unele variante însă vor fi comunicate atunci cînd vor exista certitudini. În Lotul CSM 2007 există o noutate, confirmată prin semnarea contractului: mijlocașul central Gabriel Prioteasa, de 24 de ani, venit de la Pandurii Târgu Jiu. Adus pentru probe la echipă, Raul Sarosi de la Universitatea Cluj-Napoca nu a fost reținut în lot. Mai sunt posibile una-două veniri ale unor jucători de bună calitate.
Despre cum a fost cantonamentul de la Băile Govora, mi-a vorbit, joi seara, cu o zi înaintea revenirii la Focșani, antrenorul Alin Chița: ”Suntem pe ultima sută din acest cantonament, am avut zilnic câte două antrenamente structurate diferit. Dimineața alergări mixte, aerobe si anaerobe, pantă (putere musculară); după-masă alternam antrenamente la teren cu mingea (tehnico-tactice) și antrenamente de forță. Avem conditii foarte bune, mai puțin refacere (din cauza virusului toate bazele spa sunt închise). Din păcate n-am putut sa disputăm jocul de sâmbătă, echipa de liga a 4-a nu avea teste efectuate și n-am vrut să riscăm. Mâine vom efectua ultimul antrenament si vom pleca spre Focșani. Sunt mulțumit de atitudinea băieților pe întreaga periodă. Au dus la bun sfârșit tot programul, cu toate că antrenamentele au fost destul de solicitante. Jucătorii vor avea 2 zile libere, urmând ca de luni, 3 august, să continuăm pregătirea pe plan local și să începem seria meciurilor de pregătire. O mare problemă o reprezintă testele Covid! Există posibilitatea ca o parte dintre meciuri să fie anulate din această cauză, nefiind permis jocul de pregătire fără ca echipele să aibă testul efectuat. Sper să găsim cele mai bune soluții și să ne desfășurăm activitatea fără probleme. Avem trei săptămâni de jocuri și Cupa României să punem la punct toată strategia pentru viitorul campionat. Avem și câteva noutăți în rândul jucătorilor și e nevoie de omogenitate și implicare pentru a forma un grup unit și apt pentru performanță. Sperăm ca timpul rămas până la începutul campionatului să ne dea posibilitatea să punem toate aceste aspecte la punct și să creăm o echipă competitivă și eficientă.”
Text preluat din Monitorul de Vrancea