Formația CSM Focșani 2007: Lazăr – Săpunaru, Parlac, Salaoru, Mihai – Budeanu (64 Dediu), Lupu, Duca (90 Apenciucesei), Manu (77 Negoescu) – Remus Popa, Negoiță (70 Chivu).
CSM Focșani 2007 a câștigat, sâmbătă, partida începută la ora 17,00 pe stadionul Milcovul în compania bucovinenilor de la Sănătatea Darabani. Partida a început cu atacuri repetate ale focșănenilor, mai cu seamă în banda stângă unde Claudiu Mihai și Ionuț Manu și-au depășit constant adversarii, însă mai mereu ultima minge a fost ori centrată în spații unde nu erau vârfurile focșănene, ori șutată pe lângă și peste poartă. A venit, totuși, golul în minutul 21, când Claudiu Mihai a trimis, de la 26 de metri, mingea în plasa porții lui Prisacă. Două minute mai târziu, oaspeții au combinat în fața careului gazdelor și Nicorici, rămas nemarcat la 20 de metri, a reluat fulgerător mingea care a trecut cu câțiva centimetri peste poarta lui Lazăr. Până la finalul primei reprize nu mai fost nimic deosebit de remarcat în jocul celor dou echipe. După pauză Sănătatea a fost mai ofensivă, a împins jocul în zona de apărare a focșănenilor aceștia alternând ieșirile în atac prin mingi lungi cu cele elaborate, prin combinații. Când mai erau trei minute de joc, Dediu a trimis mingea în zona liberă din fața careului Sănătății, venit din urmă Chivu a preluat-o și a trimis-o cu eleganță în plasa porții Sănătații și a-a făcut un 2-0 în acord cu așteptările spectatorilor focșăneni.
În etapa viitoare, vineri, 20 aprilie, CSM Focșani va juca în deplasare cu CSM Pașcani.
Fotbal, Liga a III-a –CSM Focșani 2007 – Sănătatea Darabani 2-0 (1-0)
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn