- Universitatea Dunărea de Jos Galați – CSM Focșani 2007 1-2 (0-2)
Formații
CSM Focșani 2007: Apenciucesei – Săpunaru, Panaite, Pădineanu, Stoica – Lupu, Adăscăliței, (Gherghiceanu), Pencea, Manu – Pădineanu (80 Mihai) – Predoiu (70 Costin).
Antrenori, Marius Bratu – principal, Mircea Lazăr – secund.
Universitatea: Olaru – Iancu, Morogan, Moisae, Bădilaș, Țuiu, Lovin, Chiriac, Vîrlan, Izvoranu, Grigoraș.
Razerve: Enache, Iacob, Blănaru, Mohoriță, Ignat, Perju, Dragoș Popa.
Antrenor principal, Cătălin Savu.
Echipa de fotbal a Focșaniului a urcat în etapa a III-a a Cupei României după victoria obținută miercuri, în meciul început la ora 17:45, pe stadionul Portul Roșu din Galați și disputat în compania nou promovatei în Liga a III-a, Universitatea Dunărea de Jos. Partida s-a jucat fără spectatori a căror intrare la meci a fost interzisă de FRF din cauza stării tribunelor, lipsite de bănci ori scaune, și doar cu suporturile din beton și plăci metalice, ce reprezentau riscuri de accidentare.
Au fost la tribuna oficială ziariști și persoane oficiale din partea celor două cluburi, de la Focșani asistând la joc primarul Cristi Valentin Misăilă, consilierul său pentru sport, Victor Istrate, directorul CSM 2007, Viorel Ciubotaru și Gabriel Pădineanu, reprezentantul Comitetului director la echipa de fotbal.
Dacă în tribune a fost liniște, pe teren a fost un joc antrenant, în multe momente, spectaculos, cu două părți diametral opuse ca desfășurare. În prima repriză oaspeții au stăpînit terenului, l-au acoperit foarte bine, au combinat eficient, blocul de mijloc a oprit atacurile gazdelor și a sprijinit consistent atacul care a creat multe situații periculoase la poarta apărată de Olaru. Repriza a doua a aparținut gălățenilor care au avut în față o echipă a Focșaniului ce a părut obosită, de multe ori precipitată în toate compartimentele sale. Iar scorul pe reprize exprimă o asmenea stare a lucrurilor: 0-2, în prima, 1-0 în cea de-a doua. Impresia per total a fost că formația focșăneană are potențial, că a câștigat meritat, dar că mai are suficient de mult de lucru pentru a-și asigura uniformitate în evoluție, pe toată durata partidei, la un nivel competitiv!
Cum a fost meciul!
Primul sfert de oră, cu oaspeții în atac, nu a adus mari situații de gol, pentru că gălățenii s-au blocat bine. În minutul 15, însă, Lupu a preluat mingea la 20 metri central dreapta, a pătrus spre stânga și a șutat prin surprindere cu stângul – execuție tehnică de bună calitate – și mingea s-a dus lângă bara din dreapta lui Olaru al cărui plonjon s-a deovedit a fi inutil: 0-1! Cinci minute ma târziu, din careu, la capătul unei acțiuni colective, Pădineanu – miercuri foarte bun în joc – a șutat imparabil și a mărit la două goluri avantajul focșănenilor. Gălățenii au replicat prin lovitura de cap a lui Moise care a dus mingea peste transversală, în minutul 32, însă mai aproape de gol au fost oaspeții: în minutul 36, Manu a șutat peste poartă în minutul 36, două minute mai târziu Săpunaru a centrat și mingea a trecut paralel cu poarta fără ca vreun focșănean să intervină. A urmat două lovituri libere ale gazdelor, a doua, mai periculoasă fiind rezolvată de Apenciucesei în minutul 43, pentru ca în prelungirile primei reprize Predoiu să rateze finalizarea după ce mingea șutată de Manu fusese respinsă de gălățeni.
La cinci minute după pauză, Săpunaru a șutat puternic pe joc și Olaru a respins de la rădăcina barei, iar în minutul 53, Apenciucesei a intervenit excepțional la picioarele lui Perju, scăpat spre gol! Peste un minut, a fost corner la poarta Universității, rămas fără folos pentru oaspeți. A urmat cea mai nereușită perioadă a jocului pentru focșăneni și după câteva acținui periculoase în zona de apărarea a CSM 2007 a venit golul gălățenilor: Chiriac a primit mingea în careu, a pivotat și s-a debarasat de apărători, a șutat pe jos în colțul lung și lui Apenciucesei nu i-a mai rămas decât să scoată migea din poartă: 1-2. Era minutul 63. Imediat Pădineanu s-a aflat în situație de unu la unu cu Olaru care l-a blocat la 12 metri de poartă.
Marius Bratu a început seria schimbărilor, jocul focșănenilor s-a mai limpezit și înviorat, însă marea ocazie a urmat la poarta lui Apenciucesei care a avut noroc în minutul 72 cînd nici un atacant adevrs nu a interceptat centrarea de gol. În minutul 74, Manu a scăpat spre poarta lui Olaru, dar șutul lui a fost prea slab, în minutul 77, dintr-o pasă greșită în careul focșănenilor a ieșit o mare șansă de egalare, nefinalizată. În minutul 81, Stoica putea aduce liniștea pentru CSM 2007, însă mingea trimisă de el cu capul a fost respinsă de Olaru de sub transversală și meciul s-a încheiat cu câteva atacuri ale oaspeților și cu încercările gazdelor de a duce partida în prelungiri.
Sâmbătă, CSM Focșani 2007 va avea ultimul joc de pregătire înaintea începerii campionatului, la Unirea, de la ora 10:00, cu Aerostar Bacău.
Text preluat din Monitorul de Vrancea