Formația CSM Focșani 2007: Lazăr – Tîrcă, Mitală, Grama, Mihai – Manu, Dorinel Popa, Chivu, Pădineanu – Predoiu, Pasăre. În repriza a doua au intrat Remus Popa, Dumitriu, Lupu, Negoescu, Nistor, George Duca, Valentin Ion, Alexandru Duca, Ionuț Salaoru.
Fotbaliștii CSM Focșani 2007 au jucat sâmbătă, pe terenul sintetic de la stadionul Dunărea, un meci de pregătire cu Oțelul Galați. În prima parte a jocului, oaspeții au avut o posesie superioară, dar sterilă și au fost surprinși de trei contre rapide ale mai experimentatei echipe a Oțelului, care s-au soldat cu tot atâtea goluri! La șauză ear 3-0! În partea a doua a meciului, antrenorii Focșaniului au trimis în teren o practic, altă echipă, care a primit și ea un gol tot pe contră, dar a și înscris de două ori! Mai întâi, Iulian Negoescu, din lovitură liberă de la 22 de metri, a trimis la vinclu, o minge greu, dacă nu imposibil de scos. Gol spectaculos și 1- 4! Câteva minute mai tîrziu, dominarea focșneană s-a soldat cu o suită de cornere din care s-a făcut 4-2: de la colț, Valentin Ion i-a pus mingea pe cap lui Remus Popa care a marcat din careu, un gol, de asemenea, frumos!
CSM Focșani va relua sezon ul competițional duminică, 12 martie când va juca în sfeturile de finală ale Cupei României, faza județeană, la Clipicești, cu Unirea Țifești.
Fotbal amical: Oțelul Galați – CSM Focșani 2007 4-2 (3-0)
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn