Urmărește CSM Focșani 2007

Focșănenii au încheiat cu încă o victorie cel mai bun campionat al lor!

  • CSM Focșani 2007 – CSM Făgăraș 32-22 (19-10)
  • Formații

CSM Focșani 2007: Marocico, Rusu – Ragea – 2, Popovici, Drăgan – 4, Miroiu – 2, Marjanovic – 8, Țuțu, Hrimiuc – 4, Rață, Krstevski – 2, Marijanac – 1, Eros – 1, Gramatic, Makrishin – 5, Mănescu – 3.

CSM Făgăraș: Arsu – 1, Turcu, Fîntînă, Mateoniu – 3, Mînea, Copu, Tenghea, Csog, Constantinescu – 4, Moisă, Bologa, Ștefan – 5, Pop – 2, Mocanu – 5, Desca, Cotingiu – 1.

          CSM Focșani 2007 a încheiat ediția 2020-2021 a campionatului Ligii Naționale cu a opta victorie consecutivă. Ieri, de la ora 13:00, în Sala Dinamo din Capitală, handbaliștii Focșaniului au întâlnit, în ultima etapă, formația CSM  Făgăraș, care i-a fost, de regulă, adversară suficient de redutabilă. De această dată, făgărășenii, retrogradați la ora începerii partidei, nu au reușit să facă față unei echipe a Focșaniului ajunsă la un grad de exprimare în teren foarte bun, indiferent de formula cu care joacă. Meciul a curs permanent în favoarea CSM 2007 care a avut diferențe de scor de până la 10 goluri, atâta cât a fost și în final. La capătul seriei de opt meciuri câștigate, la rând, handbaliștii antrenați de Dalibor Cutura au urcat până pe locul al cincilea al clasamentului, cea mai bună clasare din istoria handbalului focșănean la nivel de seniori.

La ora la care am scris acest comentariu, nu se disputase întâlnirea dintre Minaur Baia Mare și Potaissa Turda, al cărei rezultat putea coboră pe CSM 2007 pe locul 6 în cazul unei victoriia băimărenilor. A mai fost intrarea între primele patru formații în Cupa României, însă campionatul Ligii Naționale are o cu totul altă anvergură. Iar locul al cincilea sau al șaselela, într-o concurență cu mari forțe ale handbalului din România arată că echipa Focșaniului a ajuns la un nivel al valorii de la care poate privi spre performanțe mai bune. Handbalul focșănean a creat o echipă, o stare de spirit, un public admirabil întrutotul. Până la închiderea sezonului competițional, mai sunt de jucat partidele din Cupa României, 2020-2021.

Înainte de acestea, la încheierea campionatului, handbaliștii focșăneni s-au bucurat aseară, de la ora 20:00, în Piața Unirii, de o primirea excepțională din partea suporterilor cu care, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, nu s-au putut întâlni la meciuri încă din martie 2020!

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn