Urmărește CSM Focșani 2007

CSM Focşani 2007 – trei medalii la Campionatul Mondial de Karate!

Dragoş Pantazică – argint cu echipa României, Bogdan Alpreotesei, bronz la individual şi cuFusaru la CM Novi Sad, 15 octombrie 2013 echipa României

Sensei Daniel Fusaru, antrenorul CSM Focşani 2007, legitimat la Dinamo Bucureşti – de două ori aur cu echipa României şi bronz la individual, dedică medaliile fiului său, Alexandru Ştefan!

DSCN2691Sportivii de la CSM Focşani 2007 au reuşit din nou o performanţă internaţională remarcabilă! La Campionatul Mondial de Karate ale cărui întreceri au avut loc în Serbia, la Novi Sad, la sfârşitul săptămânii trecute, din cei cinci sportivi ai clubului, doi s-au întors cu medalii! Alţi trei karatişti ai CSM 2007 au concurat la Cupa Mondială care s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă la Novi Sad. Campionul mondial la cadeţi, Bogdan Alpreotesei (foto stânga sus), care a împlinit 16 ani în luna mai a acestui an, a devenit junior, a concurat la 16-18 ani, cu adversari mai puternici decât până acum, însă şi-a reconfirmat valoarea într-o întrecere de cel mai înalt nivel şi a urcat pe podium: bronz la kumite 62 kg. Rezultatul de la individual l-a propulsat în echipa de kumite a României juniori – tineret, ca rezervă. Nu a intrat în luptă, însă a primit medalia de bronz pe care a câştigat-o echipa României.

DSCN2633Dragoş Pantazică (foto stânga sus) a obţinut medalia de argint cu echipa de kumite cadeţi mixt a României pentru care a concurat la 55 kg.

Ceilalţi sportivi ai CSM Focşani 2007 au trecut câte 2-3 tururi, într-o competiţie cu foarte mulţi concurenţi de mare valoare.

Antrenorul CSM Focşani 2005, sensei Daniel Fusaru, legitimat la Dinamo Bucureşti, a câştigat două medalii de aur – cu echipa de kata seniori masculin a României şi cu naţionala mixtă de kata. La individual, focşăneanul Daniel Fusaru s-a clasat pe locul 3 la kata.

După Cmpionatul Mondial şi Cupa Mondială de karate, antrenorul CSM Focşani 2007 a declarat: ”Sportivii noştri au schimbat categoriile de vârstă şi au avut de concurat cu sportivi mai în vârstă, indiscutabil, mai valoroşi decât la vârstele mai mici. Anticipam, de altfel, dificultăţile cu care se vor confrunta. Dar chiar în aceste condiţii se putea şi mai bine. Sunt mulţumit de rezultat, îi felicit pe sportivi pentru modul în care şi-au apărat şansele la întrecerea mondială. În ce mă priveşte, dedic medaliile obţinute fiului meu Alexandru Ştefan pe care am reuşit să-l înfiem, eu şi soţia mea. Acum sunt în drum spre Bucureşti să-l prezint şi să-şi cunoască şi bunicii. Într-o zi veţi afla şi despre campionul de karate Alexandru Ştefan Fusaru!”

 
 

Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn