Stadionul ,,Unirea” din Odobești
Oaspeții au înscris în minutele 17, 69 și 77.
Preda – Săpunaru (cpt.), Milchiș, Ciopa, Negrea, Cepoi, Rența, Dănăilă, Ungurianu, Blaj, Enache.
Au mai jucat: Uțiu – Simion, Datcu, Alex Dumitru, Jun Toba, Mazilu, Dănilă, Daniel Mihai, Dragomir, Ciobanu, Oprea, Mateo Branilovic.
Antrenor principal: Alin Chița
Antrenor secund: Octavian Bucătaru
Antrenor portari: Mihai Barbu
Maseur: Claudiu Tobă
Director sportiv: Marius Radu
Delegat: Gheorghe Căldare
,,A fost un test util pentru noi, mai ales că toată săptămâna am avut un program intens, cu două antrenamente pe zi.
Era de așteptat să nu avem prospețime, iar acest lucru s-a văzut în anumite momente ale jocului.
Am început bine, am marcat primii, dar până la pauză adversarii au egalat.
În repriza a doua am rulat tot lotul, iar majoritatea celor care au intrat sunt jucători tineri, care au nevoie de minute de joc pentru a crește.
Din vechea echipă au plecat opt jucători din motive financiare, iar până acum avem discuții cu trei jucători care s-au antrenat cu noi, tot azi l-am văzut și pe fundașul croat Mateo. Suntem în căutări pentru a completa lotul, dar trebuie să alegem cu atenție.
Până în acest moment ne-am axat mai mult pe pregătirea fizică, iar în următoarea perioadă, având în vedere că mai avem două meciuri de pregătire înainte de startul campionatului, vom pune un accent mai mare pe partea tehnico-tactică, pentru a fi cât mai pregătiți la reluarea competiției.”
Partida se va desfășura pe stadionul din Baza Sportivă din Ruși-Ciutea (Bacău).