- Consilierii locali au aprobat, în şedinţa de joi, acordarea unor premii totale de 2400 lei.
Consiliul Local al municpiului Focşani a aprobat, în şedinţa de joi, alocarea a 2400 de lei pentru premierea unor sportivi ai CSM 2007 care au devenit campioni ai României în luna noiembrie. Este vorba de şahiştii componenţi ai formaţiei de 12 ani – Dragoş Ion, Aurelian Costea, Teodora Avădăni şi Alexandra Banciu, care au câştigat titlul naţional şi de cei ai echipei de 14 ani – Cătălin Pătraşcu, Cosmin Vasiliu, Viviana Mihăilă şi Ana Banciu, care au ocupat locul II la Campionatul Naţional pentru echipe mixte juniori, ca şi de judoka Dănuţ Stănescu şi Răzvan Lazăr – seniori şi Mircea Tomescu Claudiu Neagu – juniori, câştigători ai titlurilor de campioni naţionali pe echipe la kata.
Premiile vor fi înmânate sportivilor cu prilejul Galei Sportului Vrâncean care va avea loc miercuri, 19 decembrie, la cinematograful Balada, începând cu ora 17,30.