CSM 2007 LPS Focşani a întâlnit, joi, începând cu ora 13,00, în deplasare, pe CSU Ploieşti, de fapt formaţia a doua a multiplei campioane a României. Gazdele au câştigat cu 87-44, după ce, la pauză, scorul era 37-24. După joc, antrenorul focşănean, profesorul Petruţ Mihai mi-a declarat că partida a fost echilibrată în primele două sferturi, ploieştenii desprinzându-se în a doua jumătate a meciului, pe fondul oboselii acumulate de elevii săi, şi când Andrei Neguroiu a pierdut dreptul de a mai juca după ce a acumulat cinci greşeli. De altfel, CSM 2007 LPS Focşani a plecat la Ploieşti cu doar 7 jucători, Vasile Pârvu şi Ionuţ Neguroiu rămânînd la şcoală, pentru că au avut teze. „CSU Ploieşti este o formaţie foarte puternică, una dintre principalele candidate ale titlului la această categorie de vârstă, şi care evoluaeză cu bune rezultate şi în divizia B” mi-a spus profesorul Petruţ Mihai. Pentru focşăneni ar urma partida cu Steaua, ultima a turului, care s-ar putea să nu se mai dispute, existând informaţii că bucureştenii s-au retras din competiţie. Între tur şi retur va avea loc un turneu al grupei, în perioada 19-21 decembrie. În eventuala retragere a Stelei, CSM 2007 LPS Focşani se va bate cu mari şanse pentru calificarea în etapa următoare a competiţiei, în care acced primele două clasate în grupă.