Antrenorul principal al echipei noastre, Vlad Caba, despre jocul de la Baia Mare: ,,A fost un meci greu contra unei echipe de top din România și participantă în cupele europene. Știam că plecăm cu șansa a doua, dar am dorit să ne luptăm de la egal la egal.

HANDBAL MASCULIN
✅CS Minaur Baia Mare vs CSM Focșani 2007: 38-34 (20-19)
🔴Antrenorul principal al echipei noastre, Vlad Caba, despre jocul de la Baia Mare:
,,A fost un meci greu contra unei echipe de top din România și participantă în cupele europene. Știam că plecăm cu șansa a doua, dar am dorit să ne luptăm de la egal la egal. Cred că am reușit acest lucru în prima repriză, când am și condus la un moment dat. Repriza a 2-a a fost mai slabă, din păcate, am comis mult prea multe erori în atacul pozițional și nu le-am compensat suficient prin jocul de apărare. Din păcate, greșelile de această natură sunt pedepsite imediat de un adversar de calitate și am simțit din plin. Am căutat să rulăm toți jucătorii pentru a avea energie până la final. Cred că puteam să evoluam mai bine astăzi și avem resurse pentru un nivel mai ridicat al jocului, dar în această seară rezultatul arată corect diferența.
Acum ne așteaptă o suită de 4 jocuri, într-un ritm infernal, și trebuie să ne recuperăm rapid și să ne concentrăm pe următorul meci.
Sperăm să avem sala plină cu suporterii lângă noi în toate meciurile următoare și să susțineți această echipă care va lupta mereu, indiferent de adversarii sau de problemele prim care trecem.”
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn